joi, 10 octombrie 2013

Proiect cultural al Asociației Istoria Artei


Patrimoniul arhitectural ctitorit de fam. Bibescu-Știrbey-Basarab Brâncoveanu în București și jud.Ilfov
 face parte din proiectul


”5 trasee culturale de arhitectură bucureșteană”
alături de
Pe urmele arh. Ion N.Socolescu prin București
Pe urmele ing. Grigore și Nicu Cerchez prin București
Pe urmele arh. Nicolae Ghika-Budești prin București
Pe urmele arh. Duiliu Marcu prin București


Alături de sub-colecția dedicată marilor nume ale arhitecturii românești, deschidem o nouă direcție de cercetare și valorificare a patrimoniului marilor familii boierești și domnitoare care și-au pus amprenta asupra orașului, atât în ceea ce privește ctitoriile religioase, spațiul public, cât și al reședințelor private. 

Proiect inițiat și co-finanțat de 

Proiect co-finanțat de 



marți, 8 octombrie 2013

Moștenirea de familie



Moștenirea arhitecturală lăsată Bucureștiului și împrejurimilor de către familia Bibescu-Știrbey-Basarab Brâncoveanu poate fi urmărită de la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în 1949. În fapt, familia de boieri mari Știrbei este atestată din secolul al XV-lea, dar cu certitudine documentată de pe vremea lui Mihai Viteazul, așa cum afirma Nicolae Iorga (Viaţa şi domnia lui Barbu Dimitrie Ştirbei, domn al Ţării Româneşti (1849-1856), Institutul de Arte grafice „Carol Goebl”, Bucureşti, 1905, p.3). Cernica și Chiajna Știrbei sunt primii ctitori ai unui schit, vatra mănăstirii din jud. Ilfov, ctitoria lor nemaiexistând însă până astăzi. Familia Știrbey se stinge la începutul sec. al XIX-lea odată cu marele vornic Barbu C. Știrbei (1753-1813), dar prin adopție linia se continuă prin neamul Bibescu.

Originari din Oltenia, cu vaste moșii în jud. Olt, Dolj, Mehedinți, Romanați, cu case în Craiova, familiile Bibescu-Știrbey se stabilesc în București către sfârșitul sec. al XVIII-lea. Prin adopții și alianțe matrimoniale se intră și în posesia unor uriașe averi funciare în jud. Prahova, Argeș, Ilfov, Bacău.

Pe de o parte, marele vornic Barbu C. îl adoptă pe nepotul său, Barbu Bibescu (cunoscut de atunci ca Barbu Știrbey 1799-1869). Ultimul descendent masculin brâncovean, Marele Ban Grigore Brâncoveanu (1770-1832), o adoptă și el pe nepoata soției sale, pe Zoe Mavrocordat (1805-1892), o căsătorește cu Gheorghe D. Bibescu și îl adoptă în 1828 pe primul lor născut, Grigore G. (cunoscut de atunci înainte ca Basarab Brâncoveanu 1827-1886).

Primul ajuns domnitor în 1842 a fost Gheorghe D. Bibescu, prima dată căsătorit cu Zoe Mavrocordat, apoi cu Marițica Văcărescu Ghica (1815-1859). Reşedinţele lor au fost în vechile palate brâncovenești de la Poalele Mitropoliei și de pe Splaiul Dâmboviței, iar ca locuință de vară proiectau construirea unui palat la Băneasa.

Opţiunea lui Barbu D. Ştirbey pentru evidenţierea stilului neoclasic în ceea ce priveşte reşedinţa sa din Calea Victoriei (casă boierească de la sf. sec. XVIII, etapa arh. M. Sanjouand între 1833-1835) se înscrie în gustul marilor boieri bucureşteni care căutau modele în spaţiul austriac şi francez după 1830. Tot el alege ca palat de vară Mănăstirea Cotroceni, iar moșia Buftea, zestrea soției sale, îi era teren de vânătoare.

La începutul sec. al XX-lea ultimul descendent Filipescu, Alexandru (1852-1916), fiul Elisei Bibescu și al lui Ioan, lasă o vastă moștenire vărului său, Constantin Basarab Brâncoveanu (1875-1967). Din acest patrimoniu putem enumera în București parcelarea Filipescu.

marți, 1 octombrie 2013

Spațiul public bucureștean

Bucureștiul datorează multe proiecte publice celor doi frați domnitori: Gheorghe D. Bibescu (1842-1848) şi Barbu D. Ştirbey (1849-1853 şi 1854-1856). Ei sunt deschizători de drumuri în ceea ce priveşte
amenajarea parcului Cişmigiu, a parcului Kiseleff și a Șoselei, a grădinii Mitropoliei, inaugurarea canalizării și a fântânilor orașului, construirea Teatrului Naţional, pavări, alte refaceri.

Preluând modelul Domniței Bălașa Brâncoveanu Lambrino, Marele Ban și soția lui, Safta, dezvolvoltă Așezămintele Brâncovenești. Implicarea tuturor descendenților Bibescu - Știrbey, în calitate de epitropi ai Așezămintelor Brâncovenești, a dus la dezvoltarea spitalului, azilului, școlii și a bisericii Domnița Bălașa.

De numele lui Barbu și al Elisabetei Știrbey (1805-1874) se leagă înființarea în 1843 a primei școli de limba română pentru fete și în 1851 a Pensionatului de fete (devenit ulterior Școala Centrală).

Cei doi domnitori susțin proiecte ample de refacere a bisericilor și mănăstirilor: Curtea veche, Sf. Gheorghe nou, Sf. Spiridon nou, Antim, Mitropolie, Mărcuța, Snagov. Alte importante instituții publice inițiate în timpul domniei lui Știrbey sunt: Școala de Arte și Meserii de la Mavrogheni, Școala de Agricultură de la Pantelimon,
Școala de Chirurgie de la Mihai Vodă, Grădina Botanică, Cimitirul Bellu.

Numele celor doi frați - domnitori au fost date unor importante străzi din București. Strada Bibescu vodă se află la poalele dealului Mitropoliei, amintind de palatul Brâncoveanu ce i-a fost reședință și principelui Gheorghe Bibescu. Strada Știrbey vodă trece pe la grădina Cișmigiului (care a purtat și numele de Grădina Știrbey Vodă), domnitorul înzestrându-și fetele cu terenuri în acea zonă. Prințesa Alina Știrbey, căsătorită cu generalul Ion Emanuel Florescu, a avut casă pe strada ce purta numele tatălui ei, la intersecția străzilor Ion Câmpineanu cu str. Calvină.

Inițiative publice: Așezămintele Brâncovenești

Biserica (1742-1744), Azilul de văduve, femei bătrâne și sărace și școala primară de băieți
danie 1745 prima ctitorie la inițiativa Domniței Bălașa Brâncoveanu Lambrino, Biserica cu hramul Botezul Domnului, ruinată de cutremurul din 1838, reparată în 1842, dărâmată în 1871 împreună cu casele vechi ale domniței

1745 se înființează o școală de baieți

1750-1753 la inițiativa Domniței Bălașa se înființează Azilul de femei bătrâne și sărace și Biserica cu hramul Înălțarea Domnului, ulterior ruinată

1781 este posibil ca domnitorul Alexandru Ipsilanti să fi dispus înființarea aici a unui orfelinat de băieți

1791-1803 se mută aici Școala elinească de la Sf. Sava

1809 spital de campanie rusesc

1825-1830 școala are un pronunțat caracter grecesc, apoi în epoca regulamentară, redevine românească


1831 Biserica Domnița Bălașa: re-ctitorie a Banului Grigore Brâncoveanu, avariată de cutremur


1838 - 1842 Biserica Domnița Bălașa: re-ctitorie a Bănesei Safta Brâncoveanu, stil neo-gotic, pictată de Nicolae Polcovnic, ruinată în 1881 (demolată)

1870-1876 un nou local pentru Azilul de femei (1870-1876) și școală primară Domnița Bălașa (1875, desființată în 1898) în Calea Rahovei nr. 3


1880 – 1885 rectitorirea Bisericii Domnița Bălașa (singura existentă)
planuri: arh. Alexandru Orăscu, arh. Carol Beneș și arh. Fr. Hartmann, avizați de arh. Lecomte de Nouy
Antrepriză: Dobre Nicolau sub coordonarea arh. Carol Beneș




Spitalul Brâncovenesc
1835 - 1838 ctitoră Safta Brâncoveanu
arh. Iosef Hartl (spital, bucatarie, spalatorie)
1842 a II-a aripă-secția medicală
arh. Iosef Hartl
1855 - 1859 a III-a aripă - secția de chirurgie, farmacia, îmbunătățirea vechilor aripi
arh. Julius Freywald
ing. Robert Ruebenbauer face o baie cu abur și duș (1858)
1864 un nou corp spitalicesc, consultații gratuite
1879 primul muzeu de anatomie patologică (Kalinderu)
1889 - 1891 un local nou, farmacie
Decenii întregi lucrează în serviciul tehnic ing. M. Antaloy, A. Biju, arh. O. Beniș, T. Kantzler, frații Axerio, H. Vollrath.


1903 - 1906 vechile pavilioane se demolează, se construiește un nou spital și un pavilion pentru consultații gratuite și un laborator bacteriologic
 ing. Cesare Fantoli, arh. C. Cora, arh. Fr. Hartmann, ing. Elie Radu-inspector general
1909 ing. Cesare Fantoli anexe Azil Domnița Bălașa

Inițiative publice: Biserica Sf. Ilie - Rahova

Str. Silvestri Constantin nr. 79
1747 - 1802 prima biserică
1828 a doua ctitorie la inițiativa lui Fotache
Știrbei
1984 translatată

Detaliu panorama orașului de Ludwig Angerer la 1856 (Emanuel Bădescu)

luni, 30 septembrie 2013

Școala de fete ”Elisabeta Doamna Știrbey”

Calea Rahovei/ Str. Justiției nr. 55 (azi ruinată)
Înființată în 1843, probabil din 1871 în sediul
actual.
1895 ing. M. Anatoly
1912 casa directorului: I. Călugăreanu
1930 arh. Statie Ciortan



Povestea marii vornicese Elisabeta Ştirbey (1805-1874), devenită doamnă a Ţării Româneşti, este una dintre cele mai puţin cunoscute în istoria Bucureştiului şi a învăţământului românesc. De numele ei se leagă prima şcoală de fete în limba română, înfiinţată în 1843 şi susţinută din banii proprii.

A.N.R. fototecă

Elisabeta (Safta) Cantacuzino-Paşcanu  s-a născut în 1805, fiind fiica Elenei Brâncoveanu (1787-1809), stră-strănepoata domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi a marelui spătar moldovean Grigore Cantacuzino-Paşcanu (1779-1808). Elisabeta Ştirbey îi era nepoată marelui ban de Craiova, Grigore Brâncoveanu (1770 - 1832), ultimul descendent pe linie masculină ce a purtat numele Brâncoveanu. Elisabeta se căsătoreşte cu Barbu Ştirbey în 1821 la Braşov si revin în Muntenia în 1825, stabilindu-se în casa de pe Calea Mogoşoaei, devenit mai târziu palat domnesc Ştirbey. Domnul Barbu Ştirbey (1849-1853, 1854-1856) a fost şi el întemeietorul Pensionatului domnesc de fete (precursorul Şcolii centrale de fete) prin decretul din 1851.

De la nepoata sa, Elisa Ştirbey Brătianu (1870-1957) aflăm că ”Tot dânsa a înfiinţat pe cheltuiala sa şi prima şcoală de fete din Bucureşti, în Calea Rahovei, şcoală care şi astăzi îi poartă numele.” (probabil însemnări până în al doilea război publicate în Elisa Brătianu, I.C.Brătianu, Memorii involuntare, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 1999, p.43)
Nu ştim cu certitudine care a fost prima adresă sau clădire ce a găzduit şcoala înfiinţată de marea vorniceasă Ştirbey. Putem presupune că şi-a avut începuturile în Hanul Şerban Vodă : (...) în acest han şi cu binecuvântarea stareţului de la Cotroceni, doamna Elisabeta Ştirbei fondase în 1843 un cămin pentru 100 de fete sărace, o prefigurare a Azilului Elena Doamna, de mai târziu.” (Emanuel Bădescu)

Dintr-un periodic de epocă din martie 1871 rezumăm: ”Actu de donatiune. Prin care noi, Elisabeta Stirbey Domna, din liber'a nostra vointia şi neinfluintiata de nimeni, dâmu immediatu in deplin'a proprietate institutului de fete infiintatu de noi in Bucuresci, si care porta denumirea de ”Institutulu Elisabethan” casele nostre cu loculu loru din orasiului Bucuresci, strad'a Caliti, in care se gasesce asta-di acelu institutu, precum si jumetate  din mosî'a nostra Elisabeta din judetiulu Teleorman. Acestu institutu de fete va porta in viitoriu denumirea de: ”Institutulu Elisabeta Domna”. ” (Familia, anul VII, martie 1871, p. 130)

Podul Calicilor este vechea denumire a Căii Rahovei, şcoala se află astăzi pe strada Justiţiei la numărul 55, alegerea locului poate fi pusă în legătură cu proprietăţile familiei Grigore şi Safta Brâncoveanu, pe care se ridicase Spitalul Brâncovenesc la 1835, azilul şi Biserica Domniţa Bălaşa. În aceeaşi zonă se găseau şi proprietăţi ale familiei Fotache Ştirbei (? - 1828), ctitorul bisericii Sf.Ilie Rahova.

Exemplul oferit de prima şcoală de fete a fost imediat urmat de înfiinţarea altora în sectoarele bucureştene după cum aflăm dintr-o scrisoare publicată în 1885: ” Acesta şcolă continuă mai mulţi ani, când urmaşii familiei Brancovean, consângeni cu familia Stirbey, deschiseră după modelul şcolei Stirbey in tote colorile Bucurescilor câte o şcolă de fete unde se făcură profesore cele mai multe din fetele ce terminase înveţăturile in şcola Stirbey”. (Familia, anul XXI, nr. 27, iulie 1885, p.322) Tot cu această ocazie aflăm de implicarea directă a doamnei ce le arăta fetelor lucrul de mână. Dorinţa ei a fost de a lăsa şcoala în îngrijirea fiului ei, Alexandru B. Ştirbey (1837-1895).

Revenind la istoricul şcolii din str. Justiţiei nr. 55, cercetarea din arhive a scos la lumină mai multe construcţii pe acea proprietate Ştirbey. Primul dosar (A.N.D.M.B., fond P.M.B. tehnic, dosar 22/ 1876, f. 272) identificat datează din august 1876, clădirea situată în str. Craiovei la nr. 64, suburbia bisericii Albe-Postăvaru, culoarea de verde la acea dată, fiind condusă de un domn Limburg si având nevoie de reparaţii ale tencuielii şi învelitorii. În 1882 acelaşi director cere să facă reparaţii mici pe timpul verii. (A.N.D.M.B., fond P.M.B. tehnic, dosar 16/1882, p. 278).În 1895 de şcoală se îngrijea prinţul Dimitrie B. Ştirbey, fratele prinţului Alexandru B.Ştirbey, adresa fiind Calea Rahovei nr. 76 colţ cu Justiţiei. Cererea de reparaţii din iunie solicitată de inginerul M. Anatoly nu este aprobată pentru că se votase deja o aliniere a străzii Justiţiei ce presupunea dărâmarea clădirii şcolii. În 19 iulie are loc expropierea a 19.10 m.p. pentru suma de 25.000 lei, şcoala primind 86.30 m.p. pentru noua clădire pe str.Justiţiei. (A.N.D.M.B., fond P.M.B. tehnic, dosar 120/ 1895)

 Casa directoarei
La 24 iulie 1895 epitropia prinţului Ştirbey cere autorizaţie de construcţie pentru un nou local la 6 metri distanţă de noua aliniere a străzii Justiţiei, fiind propusă o clădire parter, de zid masiv, acoperită cu metal. Se mai cere şi autorizaţie de reparaţii radicale pentru faţadele vechiului local şi pentru împrejmuirea locului cu grilaj de fier. (A.N.D.M.B., fond P.M.B. tehnic, dosar 1035/1895) La acea dată, şcoala oferea cursuri primare, spaţiile indicate în plan indicând 4 clase, o garderobă şi un hol.

În 1912 se construieşte o locuinţă parter pentru institutoarele şcolii după planurile conductorului I. Călugăreanu, ţinându-se foarte mult de seama de stilul faţadei realizate în 1895, singurele detalii fiind ancadramentele ferestrelor şi intrării principale. Această construcţie există şi astăzi, după 100 de ani.
În iulie 1930 arhitectul Statie Ciortan depune cerere pentru supraetajarea clădirii şcolii aprobate în iulie 1895 (Arhiva Primăriei Bucureşti, III Albastru, dosar 342/1930). Pe ştampila ce apare pe documentele din dosar se menţionează că „Aşezământul cultural Ştirbey Doamna” se află sub înaltul patronaj al prinţului Barbu A. Ştirbey (1872-1946), fiul cel mare al lui Alexandru B. Ştirbey si nepotul Doamnei Elisabeta. Şcoala are clase atât primare cât şi gimnaziale, fiind necesare extinderea spaţiului de cursuri, o parte din contribuţia financiară fiind din partea părinţilor elevelor deoarece pierduse după reforma agrară veniturile moşiei lăsate de fosta doamnă Ştirbey. Etajul este compus din 4 clase, un vestibul şi o cancelarie.

Arhitectul Ciortan include la dosar şi faţada vechii şcoli din 1895 care prezintă modificări la nivelul ferestrelor, mult lărgite, şi a ancadramentelor acestora şi a uşii principale care sunt în arc rotund cu o decoraţie împletită. Aceste sunt păstrate întocmai, faţada noului etaj prezentând ancadramente dreptunghiulare, un pervaz sub fiecare fereastră, un balcon central deasupra intrării principale peste care se află inscripţia „Aşezământul Ştirbei Doamna”, astăzi dispărut, o cornişă cu un brâu decorat în piatră.

Planul de situaţie arată locuinţa directoarei (fostă a institutoarelor), o toaletă ataşată şcolii în partea din spate pe stânga şi  dependinţe în spate pe latura dreaptă lângă gardul ce desparte proprietatea de cea vecină.
Din păcate, în prezent prima şcoală de fete a căzut în uitare şi în paragină, ca de altfel multe clădiri pe strada Justiţiei. Să nu uităm totuşi exemplul celei care a sprijinit înfiinţarea acestui edificiu la 1843 şi de strădania profesoarelor ce s-au ostenit decenii la rând.

 

duminică, 29 septembrie 2013